„Viața este o călătorie spre împlinirea personală”.
Fundația Life Care s-a născut în anul 2011 din dorința fondatorilor de a contribui real în viața comunității.
„Am ales să ne îndreptăm atenția către proiecte care să aducă însemnătate, relevanță și opțiuni pentru o viață mai bună în special, copiilor pentru a ne asigura cumva că vom avea un viitor mai curat și mai luminos.” Florina Onețiu, Co-Fondator Fundația Life Care
Fundația are ca misiune susținerea vieții și a potențialului uman, în concordanță cu motto-ul „Viața este o călătorie spre împlinirea personală”.
Scopul fundației este:
- Susținerea persoanelor, în special a tinerilor și copiilor cu potențial și a capacitătii în diverse domenii de activitatte: sportiv, cultural, artistic, științific, prin identificarea, pregătirea și promovarea acestora și prin elaborarea de proiecte personale privitoare la îmbunătățirea calității vieții;
- Îmbunătățirea stării de sănătate a populației realizată prin proiecte educaționale în rândul tinerilor, copiilor și adulților care vizează: valorificarea potențialului natural, alimentație sănătoasă, naturală, BIO
- prin elaborarea de proiecte de îmbunătățire a vieții comunității;
- prin acțiuni de încurajare, în cadrul comunității, a unui stil de viață comun, sustenabil și evolutiv, prin schimbarea mentalităților și a modului de acțiune;
- prin realizarea de proiecte informative pentru comunitate care arată cetățenilor posibilitatile de dezvoltare personală și realizare personală
Pentru ca aceste deziderate să aibă susținerea materială necesară, se va urmări ca programele și rezultatele acțiunilor întreprinse să răspundă necesităților unor instituții de stat, private sau a unor persoane particulare în vederea acordării de sponsorizări precum și criteriilor de eligibilitate pentru acordarea unor fonduri structurale nerambursabile.
Aceste necesități și criterii sunt astfel stabilite încât rezultatul final să fie creșterea standardelor de viață ( material, spiritual, biologic) ale semenilor noștri.